Jurnal de calatorie, ziua 4

Busteni

Cafe Ok e cea unde mi-am petrecut veacul in fiecare dimineata. Chiar si in aceasta, mai friguroasa ca nicicand. La Pintzy am stat ceva timp, ne-am uitat la un film, am mai povestit, am mancat de pranz si ne-am pregatit de plecare (el in Brasov, eu in Ploiesti). Ceea ce nu am tinut cont era faptul ca eram in intarziere „a bestia”. Gen 10 minute inainte sa ajunga trenul si eu aveam de mers pana la bunica-sa sa fac bagajul, sa-l iau si s-o tulesc undeva la jumatea drumului dintre Pintzy si mine. Pintzy optimist se baza pe intarzierea zilnica a trenurilor de pe ruta asta. Eu disperat si cu alte trenuri pe care trebuia sa le prind, am fost in alerta maxima.

Sprint la Busteni. Aveam cam 10 minute de mers asa ca i-am alergat ca sa scurtez timpul. Noroc ca ne-am organizat si l-am trimis pe Pintyz la gara inainte sa cumpere bilet. Eu pas alergator pana „acasa” si nu dau bine sa intru pe poarta ca ma suna Pintzy: „Man, grabeste-te ca ajunge trenul acum. Las-o pe bunica-mea, vorbesc eu cu ea, fa-ti repede bagajul.” Dau navala, bag totul in graba indes cu piciorul, inchid fara mila fermoarul cu tot cu maneci iesite din valiza, il iau in spate si ies pe usa.  Mi-a parut rau ca nu mi-am luat ramas bun de la bunica lui care a fost asa o gazda buna. Dar erau vremuri disperate si tot ce trebuia sa tin cont era TRENUL. Bag sprint olimpic cu ditamai valiza in spate. Picioarele ma lasau, la fel si plamanii, iar eu ma simteam ca in filme cand personajul trebuia cu orice pret sa-si atinga tinta. Ajuns la gara, Pintzy statea in usa, calm si optimist ca deobicei, cu biletul in mana „Hai man ca a ajuns trenul”

Goodbye Busteni. M-a ajutat sa car valiza pana la tren, ne-am luat ramas bun, i-am multumit pt tot si plecat am fost. Pe tren mi-am tras sufletul, m-am dichisit si mai apoi am admirat peisajele in drum spre Ploiesti.


Ploiesti

Ploiesti Vest. De data aceasta am ajuns intr-un Ploiesti innorat si mohorat. Am fost sa ma interesez de bilet pentru Resita si aflu ca daca aleg sa plec din statia asta ar fi sanse mari sa aibe intarziere trenul si sa raman de nebun prin Bucuresti. O alta optiune ar fi sa plec din Ploiesti Sud. In scurt timp apare si Lexa, pe care o informez de noul plan. Asa ca pornim impreuna spre Ploiesti Sud. Eram destul de anxios, cu gandul la bilet si tren si drum si toate cele.

Ploiesti Sud. Ajunsi in gara, ma reped la ghiseu. Figura Lexei era singurul lucru familiar care ma linistea intr-un moment destul de tensionat pt mine. Cu biletul rezolvat, bagajul pus la depozit si 2 ore la dispozitie inainte de plecare, m-am relaxat maxim (a zis!) si ne-am decis sa mergem sa bem o bere , respetiv ceai, impreuna.

London House. Caci acesta era numele localului, aflat la 10 minute de gara, cel mai aproape. Ca un compromis, am decis sa ramanem aici, in ciuda faptului ca un ceai/bere/cafea te ajunge pe la 10 lei. Nu stiam eu de ce zambea diabolic ospatarul cand ne-a pus meniurile pe masa. Cred ca si apa pe care o storcea din mop-ul cu care a dat prin local era prea scumpa. A venit sluga inapoi sa ne intrebe foarte servil si oarecum diabolic „v-ati decis (muahahaha !)” Eu aveam un twich nervos la ochiul drept si ii faceam semn Lexei sa fugim inainte sa vina ala cu comanda. Lasand gluma deoparte, scump sau nu, nu aveam de gand sa mai pierd din timpul pretios cautand alte localuri. Asa ca am petrecut aici clipe frumoase alaturi de Lexa – am povestit, am ras, am depanat amintiri s.a.m.d.

La gara a inceput natura sa strige cu voce tare si dau iama la un WC public. Toti banii mei, 40 de bani nu au fost suficienti pt un shushu asa ca i-am explicat doamnei ca e urgenta. Doamna m-a lasat sa intru, chiar m-a lasat sa pastrez averea mea de 40 de bani.

In ateptarea trenului am mai stat la taclale cu Lexa, iar apoi intr-un final a urmat un ramas bun foarte emotionant.


Bucuresti

In gara am intalnit un batranel marunt si simpatic nascut in 1926. Prinsese si al doilea razboi mondial, deci avea destule de povestit. Se intrerupea din interesantele lui povestiri doar cand zarea o gagica si facea ochii cat cepele. A trecut repede asteptarea din Bucurestiul foarte aglomerat. Si cat ai clipi eram in tren in drum spre casa.

Pe drum le-am dormit de am rupt. Zilele din urma isi spuneau cuvantul. La un moment dat, cum dormeam cu capul pe masa, nu stiu ce naiba am visat si am inceput sa ma zbat. Cand mi-am ridicat capul, jumate de vagon se uita la mine. Eram atat de buimac incat am pus capul la loc. De-a lungul drumului s-a mai golit trenul si mi-am gasit alt loc unde m-am putut intinde.

Spre dimineata, aproape de Resita si fara somn, m-am pus sa insir pe masa toate biletele de tren, de autobuz si hartiutele adunate in aceste 4 zile. Le-am privit cu melanconie si ma gandeam ca o parte din mine a ramas ACOLO alaturi de EI, iar o parte din EI am luat-o cu MINE. Am plecat de langa niste oameni pe care s-ar putea sa nu ii mai vad niciodata, dar alaturi de care am petrecut clipe unice. Adancit in ganduri, m-am trezit pe pamant familiar, intr-un oras care tocmai prindea viata la o ora matinala.


Resita

Avantajul unei nopti dormite pe tren este mare. In dimineata aia am lucrat la filmuletul cu saritura din avion, iar dupamasa am si plecat la airsoft prin paduri si dealuri.

Aceasta escapada de 4 zile a fost o EXPERIENTA indimenticabila, unica si extraordinara. Daca altii vor sa arunce banii pe lucruri efemere, eu intotdeauna am preferat sa investesc timp si bani in EXPERIENTE, caci ele vor ramane alaturi de tine toata viata.

THE END.

Anunțuri

3 gânduri despre “Jurnal de calatorie, ziua 4

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s