Cu lupul la uşă

Concurenţa fie este prada, fie prădătorul. Noul tinde să înlocuiască vechiul, îmbunătăţirea înseamnă evoluţie, iar evoluţia surclasează tot ceea ce înseamnă stagnare.

Las pseudofilosofia deoparte şi trec direct la privirea disperată a vânzătoarelor de la caşcarabeta de hambuergheri. Priviri lungi, aruncate cu resemnarea pierderii locului de muncă în gura acestui monstru numit concurenţă. Concurenţa are bani, are utilaje, e în plină expansiune. Cum ar putea supravieţui acel 3 pe 3 metri de tablă afumată de ani de zile la aburul uleiului de mici şi de cartofi?

Hai mai spală o faianţă, mai aranjează vreo perdea, gesturi mărunte care se pierd în deznădăjduirea certitudinii unei înfrângeri. Le-aş face cu mâna ca de la peron spre fereastra trenului, batistuţa albă şi lacrima din colţul ochiului. Dar cum nu vorbim despre un miel neajutorat, ci de un lup bătrân şi ostenit de atâta prădat, mă lasă rece toată această dramă surprinsă în pauzele de ţigară. Poate mint; poate că m-aş bucura să moară odata această creatură străveche care trăieşte de pe vremea când eram eu copil şi mă facea să râvnesc la hamburgherii ăia, cu felia de carne cât hârtia de groasă, ca la cheia de la poarta raiului. Nu de alta dar vreau să-mi fumez ţigara fără miros de oaie şi mici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s