Gesturi de gigolo

Stăteam pe geam acum 5 minute şi văd 2 domnişoare care merg în sincron de-a lungul trotuarului. Tangenţial cu trotuarul dă o alee care venea oblic şi pe care venea un Johnny Bravo; genul ăla care ia 3 găleţi de proteine, dar uită să mai tragă la sală şi ajunge ca un balon fără forme. Freza dreaptă, lucea gelul pe ţepi până la mine geam. Şi mergea el în reluare, cu explozii, scântei şi tot tacâmul în fundal. Şi cireaşa de pe tort bea ultima gură de energizant, spectacol vizual pentru cele două fete care tocmai treceau prin faţa lui. Şi suficient de repede, dă fast forward la exploziile din fundal şi la mişcarea mâinii, exact cât să mai fie văzut cum aruncă flegmatic pixa goală … pe jos. Păcat că picajul n-a fost în slow motion ca şi fundalul său plin de artificii, iar pixa s-a fleoştit pe iarbă, în vreun rahat de câine. Sunt curios ăla de la salubritate ce filme o avea când o ridică.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s