Cum ia naştere un adevăr.

Adevărul nu e pentru toată lumea. Şi nu mă refer la acel adevăr pe care vrei să-l crezi în funcţie de imaginaţia ta, ci la acel Adevăr neutru. Nu toţi au puterea necesară pentru a se detaşa şi se agaţă de subiectivitatea unuia sau a altuia, mai apoi corelează cu subiectivitatea proprie şi voila ! Un adevăr personalizat. Spre exemplu:

Sa luam ca exemplu un cuplu. Lucrurile merg bine, realitatea cuplului se face în doi, există cooperare şi iubire  totul e ok. Avem scena, acum hai să inserăm un „adevăr” nou nouţ şi să-l facem adevărat.

În primul rând există temerea tipei că el, care arată bine, se poate duce la oricare alta, o temere ţinută în frâu până acum. Iar faptul că se duce la alta este doar o presupunere. La un moment dat se trezeşte mă-sa că nu e de acord cu relaţia, că el este curvar, că îi va frânge inima şi nu vrea să o vadă că suferă. Cu alte cuvinte el nu e de ea.

Cu această sugestie sădită în minte, ea începe să observe în mod subiectiv lipsa lui de afecţiune, modul în care se aranjează sau felul în care este mai sociabil. De ce are freza mai bine făcuta azi ? Sau de ce poartă cămaşa şi e bine dispus? Clar vrea să se ducă la alta ! Trage concluzii dupa nişte fapte imaginate şi începe să se comporte cu el ca şi cum deja s-ar fi dus la alta. Vrea o pauză, vrea despărţire, vrea dar nu vrea, nu ştie nici ea. Şi nu ştie să-şi explice deciziile, pentru că în fapt nu sunt ale ei. El agasat de argumente goale şi făcându-şi scenarii la rândul său începe să dea înapoi.

Între timp s-a trezit avocatul, prietenul cel mai bun al tipei, genul de prieten care se uită la curul ei când e cu spatele. Lingău din fire se ocupă cu binele ei, gata oricând să-i demonstreze infidelitatea partenerului, oricând cu ochii pe facebook-ul lui, oricând cu un raport de dat. Între timp, el îşi vede de viaţa socială, aşteptând probabil ca ea să mediteze la deciziile sale. E perfect pentru lingăul care are veşti grase de dat, împroşcate cu subiectivism şi numai bune de interpretat.

Tipa, ajutată de avocatul său de încredere, îşi spune „Aşa este ! Ştiam eu ! Nu m-a iubit şi vrea să se ducă la altele. Mami avea dreptate ! ” Acest adevăr nou nouţ începe să ia formă, dar nu e  complet. Între timp el se confruntă cu respingerea ei, iar ca orice om care are limite, a spus „fie cum zici tu !”.

Spunându-şi povestea altora sub aspectul rupturii definitive a început să audă remarci precum „Nu era de tine” sau „Sincer nu vă vedeam împreună, era diferenţă mare între voi doi !”. Aceste remarci combinate cu viaţa lui socială şi punctul ei de vedere, l-au adus în stadiul în care el a început să se regăsească cu acest nou adevăr. Şi în final acceptând situaţia a început să iasă cu altele.

Deci iată că gândul tipei de la început a devenit realitate. Un „adevăr” acceptat de el şi de ea, construit în aşa fel încat să fie adevărat, un „adevăr” care a devenit Adevărul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s