Mitul ţăranului român

Expresia „ca la ţară” este imaginea pe care multe produse încearcă să o reproducă prin reclame desprinse din peisaje de basm, cu pajişti verzi, cămări pline de bunătăţuri, ceaune pe foc, gospodării bogate. Omul autosuficient, care trăieşte în simbioză cu natura, omul fericit şi sănătos. 

Aş fi prea generos să spun că adevarul e undeva pe la mijloc. Mâncăm roşii importate din Turcia, iar pieţele din oraşe sunt ocupate de acei intermediari afacerişti, bişniţari ai fructelor şi legumelor, şi nicidecum de ţăranul autentic care a venit cu sacul proaspăt cules de mere. Mii de hectare nearate. De restul se ocupă cooperativele de oameni de afaceri care investesc şi cumpără pământuri de la proprietarii prea delăsători care se mulţumesc cu o sumă de bani relativ mare primită pe acel pogon de pământ.

Ţăranul român e leneş. Şi delăsător. Se mulţumeşte cu cele câteva găini din ogradă şi cei câţiva pruni din care face ţuică pe ascuns. Sate pustiite, fabrici de salahori, ai căror tineri plecaţi prin Spania sau Italia rar se mai întorc în acest Ev Mediu. Iar cei care rămân se căsătoresc cu o fată din sat, cultivă cât să mănânce şi muncesc cu ziua ca să aibe ce bea la bar. Pe ţăranul român, îl găsiţi în acele cârciumi de ţară cu 2 frigidere de bere care tronează încăperea, cu mese pline de sticle de bere ieftină şi pereţi afumaţi de ţigări aduse de la bişniţari. 

Ţăranul român munceşte doar ca să termine şi să poată să-şi bea liniştit rachiul pe prispă. Pe aceeaşi prispă pe care care bârfeşte cu vecinul despre „nuş ce om de afaceri care le fură pâinea de la gură cumpărând nuş ce terenuri şi îmbogăţindu-se, în timp ce ei zac în aceeaşi sărăcie de zeci de ani”. Acelaşi ţăran care are şi el pământuri şi care are neamuri la oraş, neamuri plecate pe dincolo, care i-au propus să-i trimită bani pentru un nou tractor, i-au propus un plan, o afacere. Nu s-a complicat, afacerile nu sunt pentru el, el e doar un ţăran, e mai uşor să nu faci nimic şi să vorbeşti despre alţii cu ţuica la nas. Aceleaşi neamuri care îi trimit bani de dincolo, lunar, lu fiica-sa care s-a măritat cu un băiat din sat (asta e menirea la ţară, te căsătoreşti şi faci copii), care munceşte cu ziua şi a cărui bani nu îi ajung evident. Şi pe lângă calitatea de ţăran, din păcate acest băiat e şi român, iar după cum bine ştim, românului îi place să se lăfăie în faţa altora. 

Şi iată cum sute de euro munciţi de români aflaţi departe de casă şi familii, se duc pe sticle de vin făcute cinste de aceşti tineri care vor să-şi păstreze imaginea de consăteni generoşi. Şi nu orice vin, ci Cotnari, că de ăla e mai scump iar bunăstarea materială este o virtute. Ei sunt prea preocupaţi să se cinstească în barul satului, un fel de Disneyland rural, în loc să producă ei înşişi vinul acela „de la ţară”. Mai bine îl beau făcut din fabrici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s