Povestea băiatului care nu a mai plătit berea

beer-supermarket-46_863133cAcest articol vine ca un preludiu la partea a doua din  „12 motive ca să nu fii casier la supermarket„. Corelat la relatările anterioare, veţi regăsi anumite aspecte tragi-comice (dacă aţi citit articolul) care se repetă cu precizia echinocţiului de primăvară, aproape în fiecare zi în lumea unui supermarket.

La muncă trebuie să fii serios. Dacă trebuie să lucrezi cu oamenii, atunci trebuie să fii şi amabil. Dacă zâmbeşti cu atât mai bine. Dar nu un zâmbet prea larg, căci atunci denotă neseriozitate, nu mai încape vorbă să râzi sau să te simţi bine. La lucru trebuie să te simţi serios şi nefericit, întrucât asta dă o notă de profesionalism şi demonstrează şefului şi colegilor că tu munceşti şi nu stai pe tuşă. Indiferent de ce ai face, dacă râzi sau ai o doză de bucurie în voce, acel lucru nu îl faci cum trebuie. Cheia unui lucru bine făcut este o faţă amară, nervii, graba şi o stare aflată cât mai departe de buna dispoziţie. 

Un astfel de zâmbet fals l-am îmbrăcat şi eu, cu grijă să nu fie autentic ca nu cumva să supăr vreun superior, şi priveam cu el întimpărit pe faţă un tânăr pe la vreo 20 de ani, cu gagică-sa după el. Era unul din acei tineri cu mâini muncite, pe care viaţa a început să îi pună la încercare, dar a căror tărie provine din nişte eventuale rădăcini moştenite în provincie. Sunt acel gen de oameni care vin îmbrăcaţi în civil (aşa îmi place să numesc hainele îmbrăcate în afara lucrului), dar care parcă nu pot ascunde prin port şi comportament faptul că 70% din timpul lor poartă o salopetă de salahor.

Ca să nu mai divaghez, long story-short, indivizul ăsta împingea tot transpirat un cărucior ticsit cu doze şi baxuri de Tuborg. Luase bere pentru un întreg batalion, aveai impresia că vrea să deschidă un beerfest pe cont propriu. Îl împingea spre casa de marcat ca un miner care iese cu vagoneta de aur din hăul unei mine, cu gândul să nu se mai întoarcă niciodată acolo. Golise rafturile cu lăcomie, cine l-ar fi văzut prin magazin l-ar fi confundat cu angajatul anului care mai făcea încă o minune şi la raionul de bere.

Entuziasmul cu care a prădat rafturile de bere i-a dispărut instantaneu când a aflat cât are de plătit. „Păi cât e produsul ?”, spus cu un accent crescendo, combinat cu o nuanţă de mirare şi indingare. Accentul ăsta îl aud mereu, vocea clientului nedreptăţit, o voce de rebel într-o cauză nobilă. Atunci s-a făcut lumină instantaneu asupra cazului. Tipul cumpărase berile pentru un magazin mixt, unul din acele magazine aflate în capătul lumii, în care totul costă dublu, iar ţigările se vând pe sub pult la preţ în regim de bişniţărie. A zis că a dat lovitura la 1,7 lei doza de Tuborg, tot ud în pantaloni cu visuri de îmbogăţire. Şi nimeni nu e blând cu cei care le distrug visele, mai ales când aflii că ai cumpărat un căruţ plin de pixe la preţul de 3,09 lei.

„Eu nu sunt prost şi nu sunt nici chior !!! Ce naiba! ” a spus cu voce tremurândă el, îndreptându-se spre dovada incontestabilă că este neîndreptăţit şi privat de drepturile lui divine de client. (Această scenă este un arhetip şi care, ironic, se termină la fel). Elementele pentru dezastru erau la locul lor, dar situaţia trebuia rezolvată şi astfel mă duc cu acest tânăr cu aripi frânte la locul de unde a prădat berea să lămurim problema, lăsând în urmă o coadă de oameni care parcă nu au venit să facă cumpărături, ci au venit să stea la rând nervoşi şi grăbiţi. Nemulţumiţi că au stat atâta dupa un individ care nu se ştie ce problemă avea de nu achita încă suma, acum trebuie să asiste cum casierul pleacă din locul de unde trebuie să stea veşnic priponit, ducându-se în nu ştiu ce colţ îndepărtat din Narnia. Şi în timp ce zeci de ochi mă privesc cu acuzare pentru că fac lumea să aştepte, numai ce plecasem de la casă şi aud o bătrânică proaspăt venită: „Nu mai chemaţi o casieră ?”. După ce am luat colţul, m-a bufnit râsul, gândindu-mă „Mamaie, nu vezi că pleacă şi ăsta care e acu, tu mai vrei un casier?”

Deznodământul era unul previzibil pentru mine. Ajunşi la raft, era ditamai HĂUL acolo unde trebuia să fie Tuborg şi evident preţul de 3,09 lei. Tipul se uitase cu 3 (trei, III, TREI !!!) rafturi mai jos la cea mai ieftină marcă din magazin, tipul ăla de bere reciclată din bere vărsată pe tricoul vreunu marinar beţiv, la fel de proastă ca şi preţul. Mai pe româneşte, s-a uitat în pulă la mine, aşa cum fac 80% din chiorii care îmi mănâncă zilele cu indignările lor de căcat. Dar nu şi ăsta! Băbuţa aia mi-a făcut ziua mai bună cu naivitatea cu care a cerut încă un casier, în condiţiile în care eu tocmai abandonam postul. Întors, ea aştepta cu mâna tremurândă ţinând bacnota de un milion, un al doilea casier, căruia să-i plătească 2 banane şi un iaurt la reducere.

Anunțuri

9 gânduri despre “Povestea băiatului care nu a mai plătit berea

  1. :)) Da scumpă-i berea în România. În Belgia la sticlă e de la 19 cenţi (cam un leu), iar la doză din aluminiu de la vreo 30 (un leu şi vreo cincizeci). Cele mai respectate mărci sunt de la 50-60 de cenţi. Treba proastă este că nu au deloc la bidon, aşa că n-ai să vezi bere la mai mult de 0,75 de litri.

  2. Bun…acu’ sa-ti spun si parerea mea!:
    „Era unul din acei tineri cu mâini muncite, pe care viaţa a început să îi pună la încercare, dar a căror tărie provine din nişte eventuale rădăcini moştenite în provincie. Sunt acel gen de oameni care vin îmbrăcaţi în civil (aşa îmi place să numesc hainele îmbrăcate în afara lucrului), dar care parcă nu pot ascunde prin port şi comportament faptul că 70% din timpul lor poartă o salopetă de salahor.”
    …ce problema ai tu cu „originea clientului”?
    Banul cinstit,se castiga greu… „taran” in acceptiunea mea,nu este o stare sociala,ci comportamentala!
    TU!…care esti zeu la casa…adica la locul tau de munca(sic!),fii ingaduitor cu cei care nu stiu,sau care gresesc si…”necrutator” cu cei care persista in greseala sau in propria aroganta…
    Tradus,chiar si pt.tine,:
    „mai ai mult pana a intelege „natura umana!”

    1. Cand iesi la pensie, iti recomand sa iti deschizi un blog ceva, ai vocabularul dezvoltat si ar fi pacat sa irosesti un bagaj asa bogat de cuvinte. Ceva despre filme, pareri, filosifii …

  3. Cine nu a fost casier,nu poate sa inteleaga ura ce ne-o poarta infectii ca cel cu berea din articol,cred ca daca ne-ar prinde pe strada,ne-ar linsa,in cel mai bun caz.
    Ii stiu pe cei de care spui,salahorii,care vin sa ia o bere si o conserva de pateu,total 8,09 lei si au doar 7 lei. Le dai,ca de,ai fond de plus acumulat cu truda sa nu iesi la sfarsit de zi pe minus,doar ca sa nu stea coada,si sa nu atragi atentia sefului inutil,si surpriza: a doua zi,face la fel ! Unde mai pui ca vin cu bancnote spurcate cu tot felul de substante,nu stiu unde le tin,dar mereu au pe ele moloz,var,lichide si uleiuri ne-identificate.
    Cel mai tare e cand vin in figuri,imbracati bine,ciocanind in touch-screen-uri,mai ales diverse individe tinere,si aleg ultimul banut,sa ii strecoare in portofel,iar chitanta o pastreaza pentru vremea cand se vor deconta de la primarie o apa mica si 2 eugenii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s