12 motive ca să nu fi casier la supermarket (partea 2)

Ca să evit un articol monstru, pe care lumea nu are timp să îl citească, am decis să îl împart în 2 părţi. Pentru cei care nu au citit partea întâi aici aveţi link-ul: 12 motive ca să nu fii casier la supermarket (partea 1). Acestea fiind zise putem intra direct în pâine.

7. Banii sunt cei mai jegoşi. Dacă vă era teamă să puneţi mâna pe cleanţa uşii unui WC public, gândiţi-vă că banii sunt de 10 ori mai murdari. Nimeni nu se spală pe mâini înainte să pună mâna pe ei. Măturătorul de stradă, după ce termină ziua de lucru vine să-şi cumpere cele necesare înainte să meargă acasă. La fel ca şi femeia de serviciu. Sau muncitorul plin de var care a venit să-şi cumpere o bere. Te speli pe mâini înainte să mănânci, nu înainte să plăteşti cumpărăturile. Gândiţi-vă la omul străzii care vrea să-şi cumpere o pâine şi scoate o bacnotă toată mototolită din buzunarele sale năclăite. Ca şi casier, veţi vedea numai bani, preţuri şi multe mâini, din care, o mare parte foarte murdare. Întotdeauna după o zi de lucru, îţi put mâinile a boschetar şi uneori nici măcar două spălări consecutive nu înlătură mirosul. Eşti bancă de bacterii umblătoare.

8. Laserele îţi distrug ochii. Codul de bare ca să fie introdus în calculator, trebuie să fie scanat de un laser. Iar ca produsul să fie scanat cu uşurinţă în casa de marcat, se află o serie de oglinzi care reflectă laser-ul în mai multe direcţii în aşa fel încât codul de bare să fie găsit din cât mai multe unghiuri. Nu trebuie să stai cu capul acolo unde scanezi produsul, e suficient că îţi bat în creier laserele de la celelalte case de marcat. Puţini au văzut, dar noaptea când se sting luminile în magazin, grila de lasere luminează pe pereţi mai ceva ca într-o discotecă.

După 8 ore de stat non-stop cu laserele în ochi, te dor ochii ca naiba, şi probabil te minţi că este de la oboseală. Până şi abţibildul de pe aparat scrie în 3 limbi „evitaţi expunerea prelungită la unda de laser!” Nu m-ar mira ca dupa o carieră succes în această meserie să ţi se lichefieze ochii.

9. Nesimţiţii. Prin termenul „nesimţit” înţelegem un om fără bun SIMŢ, care nu dă dovadă de înţelegere, are lipsă de empatie şi este egoist. Nesimţiţii sunt ăia care refuză să înţeleagă că nu sunt singurii pe pământul ăsta sau, în cazul de faţă, în magazin. Nesimţitul ordinar este acela care face scandal nemulţumit că a stat la rând, fără să conştientizeze ca prin însăşi faptul că îi ţine casierului morală şi refuză să plătească până nu îşi spune of-ul, face acelaşi lucru, şi anume ţine coada şi face alte persoane să aştepte. Nesimţitul este cel mai josnic dintre clienţi şi profită de statutul de CLIENT pe care compania i-l oferă, abuzând de dictonul „Clientul nostru, stăpânul nostru.” Iar tu, ca şi casier, trebuie să îl tratezi la fel ca şi pe restul, să îl mulţumeşti, să îi pupi picioarele, în aşa fel încât acest nesimţit ordinar să plece mulţumit din magazinul sub tutela căruia tu serveşti. Problema este că îţi vin tot felul de dereglaţi, care vor doar să se simtă stăpâni, care după un divorţ crunt vor să se descarce undeva.

Din multele cazuri voi descrie unul în care unuia din aceste specimene, nu i se scana pâinea, codul de bare fiind rupt de pe pungă. Şi foarte ofensat că nu era problema lui, se aştepta ca unul din casieri să se ducă în partea cealaltă a magazinului să ia o altă pâine, asta în condiţiile în care lumea aştepta la o coadă imensă. Degeaba le zici frumos şi pe cel mai amabil ton să plătească ce s-a scanat până acum şi să aducă alt produs şi să vină direct în faţă cu el. ” Ce ?! Ţie ţi lene să te duci dupa ea ?!” Deci el vroia, frate, să-mi las casa, să las 10 persoane aşteptând la un rând fără casier, ca să îi aduc lui o pâine pentru că lui îi era greu să-şi mişte curul să şi-o ia. Deznodământul nu îl voi descrie pentru că s-ar putea să-l citească cine nu trebuie.  Ideea e că rahatul cu ochi s-a dus singur după pâine.

10. Grăbiţii.  Îi văd cum stau cu orele printre rafturi, analizând fiecare produs, ţin şedinţe alături de cunoscuţi şi mai apoi se grăbesc ca chiorii la case, se calcă în picioare şi se împing unii în alţii. O femeie de abia a apucat să îşi pună produsele în plasă că un altul mai că îi bagă coşul în faţă încercând să îl pună pe casă. Sunt cei câţiva care vin, iau ce au de luat de pe raft şi pleacă în grabă. Dar ăştia care au făcut promenade în magazin şi mai apoi comentează că stau la rând, îţi bat tarabana pe bandă cu degetele sau oftează a necaz că încă aşteaptă la coadă, sunt de neînţeles. Şi se grăbesc ca să iasă pe partea cealaltă a casei, doar ca să stea şi acolo 10 minute bune până îşi aranjează meticulos marfa în plase şi eventual să stea la vorbă cu un alt client care ieşise. Se grăbesc cu degetul în tastatura pentru PIN atunci când plătesc cu cardul şi nu mai aşteaptă să le apară suma. Şi mai apoi greşesc PIN-ul de vreo doua ori de îşi blochează cardul. Ori nu ştiu ori refuză să înveţe cum se plăteşte cu cardul.

Un muppet, cu sprâncenele pensate şi şapcă de douchebag, o aştepa pe mă-sa care era la rând. La un moment dat s-a răţoit la mine că mă mişc încet (media pe ţară la scanrating e 25, al meu e 30-34, iar cel mai bun pe ţară  e 36). M-am uitat la el ironic şi n-am zis nimic. Am lăsat-o pe mă-sa să îl certe „băiatul n-are nicio vină, bla bla” şi să ia asupra lui toată vina. Ca mai apoi când iese afară să îl văd cum se plimbă alene cu pixa de suc, fără nicio grijă în lume. Şi de abia atunci m-am enervat cu ţiuit de urechi, încât îmi venea să mă scuz pentru o pauză de ţigară doar ca să-l prind din urmă şi să îi sar în cârcă.

WP_2013041211. Ingoranţii. Aceştia suferă de o nesimţire în stare latentă, inactivă, care mocneşte în ei asemenea buşteanului care mai arde câteva ore bune după ce focul s-a stins. Sunt inofensivi, nu fac scandal, dar te doboară prin ignoranţa de care dau dovadă. În mod normal, la un supermarket, raionul de legume-fructe este dotat cu cântare. Un singur lanţ de magazine în tot oraşul, cu doua filiale deschise, a decis că nu are încredere în clienţi şi a mutat cântarele la casă. De acolo nu ştiu cum s-a născut tradiţia să ţi se spună poezia „Păi nu aveţi cântar la casă?”. Mulţi clienţi uită să cântărească şi sunt învăţaţi prost cu maratoanele casierilor până la raionul de legume-fructe, un gest de bunăvoinţă şi serviabilitate din partea lor. Şi unii recidivează bazându-se pe amabilitatea casierului.

La fel de ignoranţi sunt unii când e vorba de coşurile de cumpărături. Le iau dintr-un loc şi le lasă pe unde apucă. Pe masa de bagaje, sub casă, pe bandă. Mai ales când îl lasă pe bandă, îmi vine să arunc cu el după ei. Le este greu să ducă la loc, un coş de 100 de grame, din plastic. Casierul n-are timp să facă ce clientul trebuia să facă de la bun început, iar uneori, pe masa de bagaje, se adună ditamai mormanul de coşuri, o adevărată operă inginerească. Şi uneori, câte un jeg, mai are tupeu să comenteze că nu sunt coşuri la intrare. Că nu se poate aşa ceva. Extraordinar ! Cea mai bună metodă este să te apuci să strângi coşurile atunci când e rândul cel mai mare, în aşa fel încât toţi ceilalţi să conştientizeze că aşteaptă după alţi fraieri ca ei. Asta dacă tot se grăbesc la casă ca să se plimbe după ce ies din magazin.

12. Rutina. Totul este rutină. Bună ziua, scanezi, iei banii, faci aceleaşi calcule, introduceţi pinul vă rog, mulţumesc, la revedere. Te automatizezi şi câteodată te surprinzi pe tine însuţi cât de robot eşti atunci când spui „Mulţumesc, la revedere” în timp ce dai banii şi bonul unei persoane care mai are ceva pe bandă dar vrea să încaseze pe alt bon. Citisem de mult un studiu care a arătat că activităţile repetitive îţi scad IQ-ul şi distrug creativitatea, activităţi precum verificatul zilnic al e-mail-ului sau căutatul de canale la TV. Însă nu e nimic mai repetitiv precum munca unui casier.

Anunțuri

26 de gânduri despre “12 motive ca să nu fi casier la supermarket (partea 2)

  1. Dap, este intradevar o meserie grea. Esti „lovit”din toate partile. Lasere, bani, fel si fel de oameni, daca mai pui si faptul ca stai non-stop pe scaun poti ajunge lejer la nebuni in 2, 3 ani.

  2. Super tare articoulul! Eu nu am lucrat intr-un supermarket ci intr-un magazin alimentar… Am rezistat 4 ani de zile si sunt ft mandra k am reusit! Binenteles am crezut ca o iau razna :)) Dupa ce ca patronii erau cum erau , mai aveam si niste clienti de imi venea sa plang numai cand ii vedeam intrand in magazin… Nu pot sa spun ca toti clientii sunt la fel de nesimtiti, sunt si altii pe care i-ai servii cu tot dragul…pacat ca sunt putini din acestia… Vreau sa iti pove cateva din intamplarile mele de-a lungul aniilor : inainte de Craciun acum doi ani (toate magazinele fara bani marunti, oamenii cumpara de 1 leu ca sa isi schimbe banii pt colindatori) vine o batrana , de fapt revine pt a nush cata oara in acea zi(binenteles k numai pt a schimba banii) si imi cere sa ii schimb banii(binenteles pe un ton de aveai impresia k eu sunt sluga ei) ii explic femeii k e ora inchiderii si nu mai am nici macar o bacnota de 1 leu ,incepe sa se crizeze ca ce am facut cu banii de nu mai am, ii spun frumos k toata ziua i-am dat bani marunti si nimic continua cu fraza „da ce ai facut cu banii marunti” m-am enervat binenteles , nu am mai tinut cont de „clientul nostru , stapanul nostru” si am tipat mi i-am bagat undeva :)). Pentru asta mi/a facut sesizare la patroni…Alta patanie..Vine o tanti sa isi cumpere portocale, i/am dat, totul bine si frumos…Dupa 3 zile vine cu portocalele ca sunt acre si sa ii dau banii inapoi, i-am explicat ca portocalele nu sunt o pereche de pantofi ca sa pot sa ii dau banii inapoi iar pt asta am avut parte de niste injuraturi gen :Sa dea D-zeu sa umblii in scaun cu rotile si din astea… Deci e ft greu sa fii casier sau lucrator comercial intr-un magazin, defapt e foarte greu sa lucrezi cu oamenii. Sper ca nu v-am plictisit cu pataniile mele! Va doresc Sarbatori Fericite !

  3. stiu exact despre ce este vorba din pacate toata lumea considera ca este cel mai usor si curat job PE DRACU! dar nici nu vreau sa ma apuc sa vbesc de coada si de clienti, JUR CA NU AM CREZUT CA VOI DESCOPERI ATAT RAUTATE LA CASA ( subliniez ca este vba de clienti)…FELICITARI PT ARTICOL !

  4. lucrez de 12 ani casiera si credeti-ma e Adevar Pur in acest articol!In absolut tot :parvenitii de dupa revolutie interlopii care sparg seminte in tot magazinul si vesnicii grabiti pensionarii!Dupa 10 ore de program pleci inradevar nauc de cap !

  5. Asa este.pur adevar imi pare rau sa o spun dar am aruncat cu un cos pe jos(clientul fiind cu spatele) si s-a intors i-am zambit spunand ca mi-a scapat…de fapt am vrut sa arunc dupa client cu cosul…
    Cum sa vii cu 500 de lei la prima ora sa iti cumperi un mar (in conditiile in care alimentarea este 500 de lei) eu sa iti explic ca NU am rest sa insisti sa-ti dea bani marunti si dupa iti zice adevaratul motiv : ”ma astepta taxiul afara nu am sa-i dau bani” ce crezi? ma doare in fund dute la banca vere…sunt satula ma bucur ca numai sunt casiera…ai dreptate in ambele articole, pana nu lucrezi pe un asa post nu iti dai seama cu ce se mananca
    Asa ca va rog cei care mai lasati comentarii si nu ati fost casieri sa va abtineti de la comentarii
    Va spun din experienta pe fata zambesc sunt amabila dar in capul meu va injur pana ma plictisesc.

    1. Alimentare de 500???? Colega esti boieroaica :)))) eu am alimentare de 100 si primul client vine cu 50 de lei pentru o paine. Am avut cretini care cereau o punga de 30-70 de bani si.mi intindeau suta.

  6. Am lucrat casier la penny, scanarea minima acceptata era 28, a mea era de 36-40, erau colege care aveau scanare de 50-70. Trebuia cat mai repede pentru a lua banul clientului, restul cu atitudinea politicoasa fata de client era ipocrita, una era scrisa , alta era sugerata, adica sa-i bagam in masa politicos. Un casier la penny pune si marfa la raft, face si smotru, inclusiv la w.c. infecte ale clientilor, afara in parcare, ore suplimentare si zile de inventar neplatite, concedii de o saptamana cand se considera ca va fi vanzare slaba. Cand se face monetarul la sfarsitul zilei si iesi lipsa platesti, iesi in plus nu iei acasa banii, de aceea eram incurajate sa ciupim clientul un pic la bani, ca sa nu plangem noi zi de zi, mai bine sa planga clientul o zi. Mai aveam si clientul misterios care ne testa daca ne spunem textele frumos, uneori eram avertizate, dar si asa se pica testul. pauza pe hartie era de 30 de min., in realitate era de 15min. sau eram strigate cand stateam pe w.c.. Inainte de craciun era aglomeratie la case, desi anuntasem colegele ca sunt la mestruatie si imi este rau ( nu prea este solidaritate),am cerut la toaleta pentru a-mi schimba absorbantul, s-a certat cel de la paza cu clientii pentru ca mi-a inchis portita, desi mai aveam 2-3 clienti care culmea se cacaiau, eram deja patata in mod vizibil cu sange,desi aveam absobant puternic. A mers aproape de spatele meu cel de la paza pentru a-mi camufla pata. Aveam o ura pe clientii interminabili !
    Sunt multe frustrari, suntem considerati de sefi cantitati neglijabile!

  7. Daaa..si in lantul ala de magazine unde ziceai ca legumele/fructele se cantaresc la casa mai esti obligat de catre „politica firmei” sa intrebi (dupa ce zici buna ziua cu zambetul pe buze) daca domnul client doreste si punguta si apoi sa le asezi frumos produsele in aceasta timp in care ei stau si vorbesc la telefon sau bin sot si sotie/amanta si zice lasa draga ca le aseaza el/ea..in loc sa pregateasca banii ptr produsele asezate cu grija de catre casier.si inainte de a pleca sau in timpul scanarii produselor mai trebuie sa le comunici si despre o campanie cu pahare,linguri ,farfurii..animale ..etc.

  8. Si cel mai nasol e atunci cand un client mai nervos te f** in gura si tu trebuie sa ii zambesti frumos si sa ii raspunzi ceva de genul „Multumesc, v-o aduc si pe mama?!”

  9. I.m a cashier and i approve this mesaage! Mi.a facut o mare placere sa.ti citesc articolul, presupun ca ai incercat sa faci articolul cat mai scurt si deci ai uitat sa povestesti de anumite oi.1. oile care stau la coada si viseaza efectiv in picioare ( trebuie sa tipi la ei „buna ziua” pentru a se trezi). Recunosti aceste oi dupa privirea lor pierduta in larg in timp ce stau 2 persoane in spatele lui la coada si spera ca el sa se trezeasca. 2. Oile pitipoance, aceste oi vin de obicei la casa de marcat in timp ce se afla intr.o conversatie telefonica, iti pun frumos cosul pe banda (de ce sa se chinuie mititica de ea sa le scoata din cos), nu te baga in seama, nu este atenta cand o intrebi daca vrea o punga, te lasa sa te descurci singura si in timp ce tu scanezi ea isi continua relaxata conversatia. La final de bon se trezeste ca trebuie sa mai si ia produsele acasa si deci cere o punga si asteapta toata lumea ca ea sa impacheteze, fiindca de ce pana mea sa le pun in cos si sa le aranjez in locul special amenajat cand pot sa fac 3 persoane sa astepte dupa mine si sa ma si uit urat la sluga aia de casiera ca nu mi le.a bagat in punga. ( in aceasta categorie ii putem include si pe oile „zombie” cei care refuza sa isi ridice ochii si sa realizeze ca exista si altceva pe lume inafara de telefonul lor). In fine, super articol. Am ras si am zambit citindul.

  10. da, toate cele scrise sunt adevarate din pacate, stiu din experienta. Ca si al 13-lea motiv as mai putea comenta cand sefii tai nu vor nici sa angajeze dar nici sa lucreze multi oameni pe schimb si stai cu colegii pe casa deoarece din nimic se strang clientii la casa ca si vacile la poarta si stii ca ai inca o casa libera dar n-ai lucrator si auzi comentarii si tipete „de ce nu se mai deschide inca o casa?” deja ai tensiune pana-n cer si dupa un moment dat se rupe firul, incerci sa le raspunzi amabil dar nu poti. Sa lucrezi cu oameni e cea mai grea meserie,te termina si fizic si pshihic

  11. Intr-adevăr este foarte realist articolul, dar lipsesc încă multe. Gen: „Nu mai deschideți o casa?”, le spui unde sa meargă si asteapta sa vină casierul pentru a începe sa pună produsele pe bandă ca sa se mai piardă 5 minute si cozile sa se mărească. Sau: fac cumpărături pentru tot neamul in ditamai caruciorul si au pretentia sa astepte toata lumea dupa ei la casa de marcat sa le ordoneze in pungute si abia apoi se cauta de bani. Oricum pana nu ajung sa lucreze cu omul, multi nu realizează cat rau fac prin nepăsare

  12. Sunt casier..de 8 ani de zile(kaufland)sunt adevarate multe in articol:am tacticile mele,ma imprietenesc cu clientii,multi ma saluta si cand vin la cumparaturi in magazin,civil,pe strada,am intalnit multe situatii,pauze dupa 7 ore,dupa 1h30,apoi stai 7 ore …sunt si partile bune,nu ma ploua,nu ma ninge,nu stau in frig,cald,nu sunt f multe pericole,accidente de munca,colegii mei nu suporta babele care stau si 8 ore in magazin pt reduceri,eu in schimb m-am imprietenit cu ele,le vb frumos.Imi tin evidenta a plusului si minusului,nu fac exces de zel (sa dau 49 de bani rest).Am propriile reguli,pe langa cele 39 a magazinului.Ma deranjeaza ca dupa ce le dai restul si bonul isi aduc aminte ca mai au si ei niste „fiare” prin buzunare,daca le mai dau si eu,ii fulgera si se electrocuteaza…Cei nesimtiti,cei scandalagii,ingamfatii,grabitii,nespalatii,suferintii,cocalarii,pitipoancele,care se cred buricul pamantului,am leacul lor,rest de 5 bani si 1 ban,nu ii inmanez ,ii las pe tejghea,avand 2 variante:ori ii lasa acolo,ori sa se chinuie.Tasteaza pinul la card,inainte sa le zic eu,se blocheaza…mai nou sunt contacless si paypass,bonurile de masa pe card bancar…de parca sunt eu telepatic ca au ei aceasta optiune…au mai mult de 25 bonuri,dar nu-mi zic,trebuie sa prevad…vor sa le treci cantitati ca sa faca factura,dar pe banda nu si le pun grupate pe banda…ma deranjeaza „da-mi-o,fa-mi-o,baga-mi-o,pune-o,desfa-mi-o…de parca suntem ultimii oameni.Mentionez ca am facut o facultate si am,pe lg jobul de 8 ore si mici preocupari.Nu avem scaner pt produsele mari,baxuri,produse grele.Am invatat codurile la unele ape,care se vand,Bucovina(5l,respectiv2,l).Pe unii ii ajut,batranii,persoanele cu handicap,pe altii nu.Unii nu profita de orice aspect sa faca muschi,am avut un tanar care vroia sa-i pun baxul de cola in carucior,desi nu era handicapat.Sunt f amabil,din nervos te transform in vesel.Unii vor tigari ,vodka,tenesi pe bonuri de masa.Altii nu-mi spun ca au doar bonuri si sa fac in asa fel sa ma incadrez.Altii sunt nehotarati,au doar 30 lei si vor multe.Ma deranjeaza acei care lasa produse proaspete si pahare goale de la sampling(deguastari) pe unde apuca.Cei care mananca moca si-si lasa resturile…Dpdv al banilor murdari,ma spal cu apa calda si sapun ori de care ori am ocazia,si folosec „fasfasul”.Pt pui ,tacamuri de pui,sau alte produse,din start folosesc pungute de unica folosinta,astfel incat sa nu ma patez si sa fie multumit si clientul.Ii ajut cu sfaturile si cunostiintele mele.Dpdv a scanerului,pastrez o distanta,unghi,si sunt acolo atent doar cand am cantitati,produsele cantaribile si la rest!Folosesc principiul 4:de 2 ori numar banii primiti de la clienti,de 2 ori cand dau rest.Nu primesc bani rupti,nu dau rest bani rupti.Printre bonuri,buticarii mai pun bonuri stampilate,expirate,rupte,de alta valoare.Unii clienti joaca teatru,joaca la intimidare..fura la cantar (legfr si vracuri) ,sunt f vigilent,nu le merge cu mine.Am intalnit persoane in halat,diar in sort,doar o richie,fara sutien,chiloti…Cei care vb la telefon,sunt 2categ:care au o urgenta,ma misc f repede,ii ajut sa puna in cos(punga) ,care barfesc(ce au mai gatit,facut,culcat,iesit…),ma fac ca am treaba exact cand treb sa incasez..In Bucuresti,fctia de casier la un Hipermarket e privita naspa,ca pe una de gunoier,in schimb,fiind un angajat vechi si cu experienta am fost la multe deschideri de magazin in tara(provincie) e privita altfel,ca pe una de bancher,bugetar.In fine,e o functie cu plusuri si minusuri,un casier bun este reprezentat de cifre:productivitate 34,stornari,12/sapt,+,- 5 lei sertar/saptamana,singur iti torni cenusa in cap.Nu iti iei suturi,nu ai presiunea sefilori,a vanzarilor,a pierderilor,a tot ce se intampla in magazin.Ca sa inchei,nu prea poti sa dai un part,o dai cand nu-s clienti,cand nu ai un coleg prin preajma,pe silentios.

    1. Multumesc Andrei pt feedback, il gasesc foarte informativ si sper sa fie de folos si altora care activeaza in domeniul asta. Eu am incheiat etapa asta de mult, dar observ ca in mod constant articolul asta este de actualitate pt ca tot mai multi tineri se angajeaza la supermarket ca prim job. Multa bafta si la cat mai multa liniste la casa 😀

  13. Eu lucrez intr-un hypermarket, dar nu sunt casier. Mie cel mai greu imi e cu clientii carora le pute gura a tomberon, a canal, a cacat la doi metri. Mie imi place sa fiu amabil cu clientii, dar in cazul astora ma apuca o senzatie puternica de repulsie, fac un pas sau doi in spate aproape instantaneu incercand pe cat posibil sa-mi maschez trairile si apoi incerc sa scurtez discutia. Cele mai grele momente sunt atunci cand dai de clienti din astia care sunt sociabili si au chef de vorba. Si, nu, nu vorbesc de boschetari. Nu, astia par curati, dar tubul de pasta de dinti pe care-l au in casa e aproape plin si a expirat de acum trei ani si jumatate.
    Daca vei auzi vreodata de vreun angajat care a fugit de clienti in momentul in care i s-a pus vreo intrebare, e posibil sa fie vorba de mine.

  14. absolut adevarat!….si eu am trecut de nivelul asta ,am trecut la next level,dar si acum cand imi amintesc de meseria de casiera intr-un hipermarchet parca ma trec fiorii de spaima ,cu toate ca au fost si momente placute …am lucrat si eu 6 ani ca si casier

  15. Ma regasesc foarte mult in acest articol.. Mie mi s-a intamplat o faza cand tocmai mi se terminase rola , si era o coada infernala . Nu a durat nici 3 minute pana sa-mi schimb rola. dar un batran de la coada a obseravat ca nu scanez nimic.. si a inceput sa urle ca eu frec menta toata ziua si ca de ce nu-mi schimb rola cand nu sunt clienti ! serios ? la ce harababura era si agitatie , eu cand mai aveam timp sa-mi schimb rola ? Plus ca nu pot sa o schimb cand e maai mult de jumate si sa o arunc. Batrani stau cateva minute pana isi aranjeaza bani in portofel , dar noi trebuie sa avem rabdare ! Vreau sa zic ca unii oameni sunt absurzi .. Iti trebuie mare rabdare sa lucrezi cu oamenii…

  16. Lucrez de 12 ani in comert.Ceea mai mare parte din acesti 12 ani am lucrat ca si casier.Este foarte adevarat acest articol.Noi,casieri avem de a face cu fel si fel de oameni,uni mai draguti iar alti mai putin draguti.Am lucrat in Metro,Auchan,Mic.ro si alte magazine alimentare mai mici.Mmentan lucrez in Mega Image.De sarbtori este nebunie,nu ai timp nici macar pana la baie sa te duci dar asta este situatia,nu avem ce face.Asta este meseria de casier si asa va ramane intodeauna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s